Probleme pentru Robert Downey Jr.: Fiul său a fost arestat

Probleme pentru Robert Downey Jr.: Fiul său a fost arestat
Publicat: 30/06/2014, 17:51
Actualizat: 26/03/2019, 02:30

Indio, fiul lui Robert Downey Jr. și al fostei sale soții, actrița Deborah Falconer, era pasager într-o mașină care a fost oprită de poliție, în momentul în care asupra lui s-a găsit cocaină, în urma unei percheziții, potrivit site-ului tmz.com.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat și transportat la sediul unei unități de poliție locale, unde a fost reținut pentru posesie de droguri. Indio Downey a fost eliberat luni dimineață, cauțiunea fiind fixată la suma de 10.250 de dolari.

Robert Downey Jr., la rândul său, a avut mari probleme cauzate de dependența de droguri și de alcool, în urmă cu 20 de ani. În acea perioadă, starul american a fost internat de multe ori în clinici de dezintoxicare, dar a ajuns și de câteva ori în arestul poliției și chiar la închisoare.

Robert Downey Jr. este considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale și a primit două nominalizări la Oscar, pentru rolul principal din „Chaplin”, în 1992, și pentru cel secundar din „Furtună tropicală” în 2009. Starul american a impresionat publicul și criticii de cinema cu rolurile din „Air America”, „Născuți asasini”, „The Outsider”, „Săruturi și focuri de armă/ Kiss Kiss Bang Bang”, „Noapte bună și noroc!/ Good Night, and Good Luck”, „Incredibilul Hulk”, trilogia „Iron Man”, cele două pelicule din seria „Sherlock Holmes” și filmul SF „Răzbunătorii/ The Avengers”.

Robert Downey Jr. ocupă primul loc în topul celor mai bine plătiți actori de la Hollywood în 2013, cu onorarii care au totalizat anul trecut aproximativ 75 de milioane de dolari, potrivit unui clasament realizat de Women’s Media Center și publicat în luna februarie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Vești teribile de la meteorologi. Totul se schimbă brusc
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...